Portofoliu
implementat de NEXUS MEDIA s.r.l.
21.01.2026Compania Markbi SRL a fost înfiinţată în anul 1994 ca societate cu capital româno-german. La ora actuală este distribuitorul unic în România al produselor EagleBurgmann GmbH (etanşări mecanice şi sisteme de etanşare), Morgan Molten Metal Systems GmbH (creuzete de topire pentru aliaje de aluminiu, cupru, aur, argint şi retorte pentru distilarea zincului), Tekriells SL (pânză rigolă), Guenther Tehnica Măsurării SRL (termocuple şi termorezistenţe).
Integrarea fluxurilor operationale cu raportarea contabila - Prin implementarea soluției Nexus ERP, Markbi a integrat fluxurile operaționale într-o platformă software unitară. Procesele esențiale ale activității – de la gestionarea comenzilor clienților și furnizorilor, până la emiterea facturilor și monitorizarea fluxurilor financiare – sunt centralizate și automatizate. Urmărirea riguroasă a costurilor de achiziție, atât în valută, cât și în lei, susține optimizarea procesului decizional.
implementat de NEXUS MEDIA s.r.l.
07.11.2025Energo Line Equipment este o companie specializată în furnizarea de produse energetice și soluții electrice industriale, precum și în oferirea de servicii profesionale pentru montajul și întreținerea cablurilor electrice. Prin experiența acumulată și parteneriatele tehnice dezvoltate, firma asigură echipamente și accesorii de înaltă calitate pentru domeniul energetic și electric industrial, adresându-se atât sectorului public, cât și celui privat.
Integrarea proceselor operationale cu raportarile financiar-contabile - Prin implementarea soluției Nexus ERP, Energo Line Equipment a integrat într-un singur program toate procesele esențiale ale activității – de la gestionarea comenzilor de la clienți și a celor către furnizori, până la emiterea facturilor și urmărirea fluxurilor financiare.
implementat de KUBYNO SRL
05.08.2025BIAN SRL (Bian Market) este un retailer modern din Buzău, activ în sectorul alimentar și non-alimentar care deține un lanț local de supermarketuri din județul Buzău, fondat în 2002. De-a lungul anilor, rețeaua a crescut constant ajungând la 7 puncte de lucru. Acest parcurs a transformat Bian Market în cel mai mare retailer autohton din Buzău, care ține piept competiției marilor lanțuri internaționale prin inovație și investiții continue.
Integrarea automatelor TOMRA cu aplicația Nexus ERP - Integrarea automatelor TOMRA cu NexusERP a fost realizată prin serviciul NexusAPI, configurat direct în aplicație și conectat la platforma TOMRA printr-un Webhook dedicat. Conexiunea securizată se bazează pe un certificat SSLautomatizat., gestionat automat printr-un script custom pentru verificare și reînnoire periodică. Soluția oferă un flux de date stabil, sigur și complet
implementat de DATATEAM SRL
14.05.2025MCL Induct, cu peste 28 ani de experiență, vă stă la dispoziție cu cele mai bune soluții tehnice pentru îmbunătățirea performanței instalațiilor și prelungirea duratei de viață a acestora.
Gestionare documente HR - Optimizare fluxului de lucru pe partea de salarizare, registrul salariatilor cu depunere in Revisal, calcul personalizat metode și sporuri, avertizări automate și generarea declarațiilor fiscale pentru un număr mare de salariați.
implementat de NEXUS MEDIA s.r.l.
10.04.2025Magazin online cu produse bio, alimente bio, cosmetice si detergenti pentru intreaga familie. Importator si distribuitor de produse bio de la cei mai insemnati producatori din Europa.
Automatizare proces de facturare, îmbunătățire gestiune stocuri și personalizari de transmitere documente prin EDI - Organizarea fluxurilor de documente prin trasarea clară a proceselor interne. Standardizarea nomenclatorului și crearea unei legături cu site-ul de vânzări. Reorganizare privind gestiunea stocurilor prin adaugarea datei de expirare și numerelor de lot. Personalizari la nivel de avize/facturi clienti și configurare transmitere documente prin EDI.
implementat de KUBYNO SRL
22.09.2024Bazându-se pe experiența acumulată de-a lungul timpului și pe fidelitatea clientilor activi, printre care revânzători sau constructori, societatea și-a extins activitatea concretizând o rețea de peste 10 puncte de lucru dintre care 5 sunt tip supermarket.
Funcție custom pentru raportul de aprovizionare - Am dezvoltat o funcție customizată care optimizează raportul de aprovizionare, oferind informații detaliate despre ultima achiziție, stocul curent, media zilnică a vânzărilor și sezonalitatea produselor. Raportul ajustează automat perioada de analiză a vânzărilor în funcție de sezonalitate și propune cantități optime de aprovizionare, ținând cont de zilele de livrare ale fiecărui furnizor.
implementat de KUBYNO SRL
22.09.2024Speedwell este un dezvoltator imobiliar inovator, specializat în proiecte sustenabile care combină eficiența urbană și soluțiile moderne de design. Compania are o echipă internă formată din arhitecți și specialiști care gestionează toate etapele de dezvoltare, de la concept până la implementare. Speedwell se concentrează pe proiecte rezidențiale, comerciale și mixte, punând un accent puternic pe accesibilitatea transportului public și integrarea armonioasă a clădirilor în comunități.
Implementarea contabilității pentru un grup de firme în domeniul imobiliar - Am implementat Nexus ERP pentru gestionarea contabilității unui grup de firme din domeniul imobiliar, Soluția permite monitorizarea centrelor de profit și a punctelor de lucru asociate fiecărui proiect sau fază de construcție. Aceasta facilitează urmărirea atentă a cheltuielilor și veniturilor pentru fiecare proiect, asigurând o contabilitate detaliată și o analiză financiară precisă.
implementat de KUBYNO SRL
22.09.2024Speedwell este un dezvoltator imobiliar inovator, specializat în proiecte sustenabile care combină eficiența urbană și soluțiile moderne de design. Compania are o echipă internă formată din arhitecți și specialiști care gestionează toate etapele de dezvoltare, de la concept până la implementare. Speedwell se concentrează pe proiecte rezidențiale, comerciale și mixte, punând un accent puternic pe accesibilitatea transportului public și integrarea armonioasă a clădirilor în comunități.
Import si arhivare electronica eFactura - Am implementat soluția de import automat al eFacturii, facilitând integrarea facturilor primite din SPV ANAF direct în contabilitate. Sistemul corelează automat facturile cu înregistrările contabile și le arhivează electronic, oferind acces rapid și simplu la documente pentru controale fiscale. Soluția optimizează procesul de gestionare a documentelor fiscale, asigură conformitatea legală și reduce semnificativ erorile și timpul de procesare.
implementat de KUBYNO SRL
22.09.2024Speedwell este un dezvoltator imobiliar inovator, specializat în proiecte sustenabile care combină eficiența urbană și soluțiile moderne de design. Compania are o echipă internă formată din arhitecți și specialiști care gestionează toate etapele de dezvoltare, de la concept până la implementare. Speedwell se concentrează pe proiecte rezidențiale, comerciale și mixte, punând un accent puternic pe accesibilitatea transportului public și integrarea armonioasă a clădirilor în comunități.
Import automat facturi clienți XML eFactură - Am implementat importul automat al facturilor de clienți emise în numele companiei de către firme terțe, care administrează imobilele acesteia. Facturile, în format XML eFactură, sunt importate și corelate cu datele contabile, iar apoi transmise către ANAF, conform cerințelor legale. Această automatizare elimină munca manuală, reduce riscurile de erori și asigură acces rapid la facturi prin arhiva electronică.
implementat de KUBYNO SRL
15.09.2024Bazându-se pe experiența acumulată de-a lungul timpului și pe fidelitatea clientilor activi, printre care revânzători sau constructori, societatea și-a extins activitatea concretizând o rețea de peste 10 puncte de lucru dintre care 5 sunt tip supermarket.
Implementarea feed-ului de produse pentru planograma magazinelor - Pentru implementarea planogramei magazinelor MAX, a fost dezvoltat un feed personalizat de produse care extrage informații direct din Nexus ERP. Acesta furnizează date actualizate privind stocurile, prețurile de vânzare și data ultimei vânzări din fiecare magazin, asigurând o gestionare optimă a spațiului și a produselor expuse.
implementat de KUBYNO SRL
15.09.2024Speedwell este un dezvoltator imobiliar inovator, specializat în proiecte sustenabile care combină eficiența urbană și soluțiile moderne de design. Compania are o echipă internă formată din arhitecți și specialiști care gestionează toate etapele de dezvoltare, de la concept până la implementare. Speedwell se concentrează pe proiecte rezidențiale, comerciale și mixte, punând un accent puternic pe accesibilitatea transportului public și integrarea armonioasă a clădirilor în comunități.
Importul automat al extraselor bancare - Importul extraselor de cont este optimizat pentru gestionarea unui număr mare de conturi bancare și tranzacții zilnice. Această funcționalitate permite importul fișierelor bancare furnizate de diverse instituții financiare, corelând automat tranzacțiile cu înregistrările contabile. Astfel, procesele de reconciliere a plăților sunt automatizate, reducând timpul necesar procesării manuale și minimizând erorile.
implementat de ATAC SRL
09.09.2024Pe 1 noiembrie 2018, Lapterra a început să exploreze ideea de a crea experiențe și emoții pozitive, primind prietenii cu produsele lor premium pentru degustare și răsfăț. Numele Lapterra îmbină noțiunile LAPTE și TERRA, simbolizând „Planeta Laptelui”. Andreea Druță, fondatoarea conceptului, a dorit să ofere produse dulci de calitate, axate pe ingrediente selecte, precum ouă de la furnizori locali și lapte și cacao de înaltă calitate, evitând excesul de zahăr.
Gestionarea business-ului intr-o solutie unitara - Pentru a evita folosirea mai multor solutii software specializate doar pentru anumite fluxuri de operatiuni, s-a implementat NexusERP pentru a gestiona unitar atat partea de gestiune, vanzare, productie cat si contabilitatea finala externalizata utilizand conectorul Servconta. A fost configurat dosarul contabil pentru trimitere de facturi in eFactura, cu descarcare automata de mesaje SPV.
implementat de ATAC SRL
09.09.2024Suntem prezenti in domeniul acoperisurilor metalice cu o oferta selectata de modele de la cei mai cunoscuti producatori de tigla metalica din Romania: Bilka, Wetterbest, Rufster, Novatik, Metigla, Linda Ecotil, Bud-Mat, Caretta, Ton-Mir, Roofart, Impro. Intr-un ocean de oferte de materiale pentru acoperisuri, am pregatit o selectie de la cei mai importanti furnizori de tigla metalica de calitate din Romania, atat pentru o arhitectura clasica, cat si pentru una neconventionala.
Sistem centralizat de evidentiere a veniturilor si cheltuielilor, posibilitate integrare cu firma de contabilitate, gestionare productie si consumuri materii prime - Folosind modulele specializare de productie am creat impreuna un flux de productie si de descarcare a materiilor prime aferente si, de asemenea, pentru zona de comercial am creat fluxurile de livrare, facturare si incasare, inclusiv cu mecanismele de automatizare a transmiterii in e-factura si in e-transport a documentelor necesare.
implementat de ATAC SRL
02.09.2024Colecția de încălțăminte și genți ANNA CORI, destinată exclusiv publicului feminin, are o tradiție de peste 30 de ani pe piața din România. Păstrând mereu un echilibru între stilul clasic, eleganță discretă și modele contemporane și inserții ale elementelor moderne, ANNA CORI reușește mereu să surprindă printr-un clasicism adus în prezent.
Implementare sistem ERP integrat cu fluxuri productie si vanzare Retail - Impreuna cu reprezentantii DENIS am implementat un sistem complex bazat pe Nexus ERP si pe aplicatii mobile pentru controlarea fluxurilor de activitati incepand de la fabricatie pana la vanzarea articolelor folosind Nexus Retail in punctele de desfacere din toata tara.
implementat de KUBYNO SRL
17.06.2024Bazându-se pe experiența acumulată de-a lungul timpului și pe fidelitatea clientilor activi, printre care revânzători sau constructori, societatea și-a extins activitatea concretizând o rețea de peste 10 puncte de lucru dintre care 5 sunt tip supermarket.
Promoții personalizate în cascadă - S-a implementat un sistem automatizat de promoții personalizate, în cascadă, oferind reduceri la tigla de acoperiș pentru clienții care achiziționează BCA. Aceasta a îmbunătățit gestionarea promoțiilor și a sporit fidelizarea clienților.
implementat de KUBYNO SRL
17.06.2024Bazându-se pe experiența acumulată de-a lungul timpului și pe fidelitatea clientilor activi, printre care revânzători sau constructori, societatea și-a extins activitatea concretizând o rețea de peste 10 puncte de lucru dintre care 5 sunt tip supermarket.
Sistem de avertizări automate pe email - MAX SRL a implementat un sistemul automatizat de avertizări din Nexus Erp, transmise pe email, pentru a informa în timp real despre modificările critice din gestiune, cum ar fi schimbările de prețuri la furnizori, prețurile de vânzare la raft și necesarul de aprovizionare.
implementat de KUBYNO SRL
17.06.2024Bazându-se pe experiența acumulată de-a lungul timpului și pe fidelitatea clientilor activi, printre care revânzători sau constructori, societatea și-a extins activitatea concretizând o rețea de peste 10 puncte de lucru dintre care 5 sunt tip supermarket.
Asistență în stabilirea prețurilor de vânzare la raft - MAX SRL a implementat un sistem automatizat pentru gestionarea procentelor de adaos și a prețurilor de vânzare la raft în funcție de criterii flexibile, cum ar fi zona magazinului, categoria produsului și furnizorul. Sistemul propune procentele și verifică conformarea operatorilor cu politica stabilită de management.
implementat de KUBYNO SRL
17.06.2024Bazându-se pe experiența acumulată de-a lungul timpului și pe fidelitatea clientilor activi, printre care revânzători sau constructori, societatea și-a extins activitatea concretizând o rețea de peste 10 puncte de lucru dintre care 5 sunt tip supermarket.
Integrarea Nexus ERP cu platforma de vânzări online - Integrarea soluției Nexus ERP cu platforma de vânzări online a MAX a fost realizată prin intermediul teamshare.ro, facilitând transmiterea în timp real a stocurilor și importul comenzilor și clienților.
implementat de NEXUS MEDIA s.r.l.
08.05.2024Patagonia Foods SRL este o firma specializata pe distributia produselor marca FRANUI in Romania. Originara din Patagonia, reteta zmeurei invelita in ciocolata alba sau neagra reprezinta deliciul tuturor iubitorilor de dulce.
Procesare comenzi clienti, facturare produse la preturi prestabilite pe fiecare client in parte, implementare eFactura. - S-a creat un flux de lucru astfel incat operatiunile sa fie desfasurate simplu si intr-un timp cat mai scurt, pliindu-se perfect pe activitatea de distributie en-gros de produse. Au fost create liste de pret de tip contract, astfel incat fiecare partener de tip Retail are stabilite propriile preturi folosite in documentele generate (comanda client).
implementat de KUBYNO SRL
01.04.2024LOVE FOR FOOD este o afacere 100% romaneasca, reunind brandurile Sara Pretzel, Sara Bistro, Famous Waffles și Thesaur Gourmet, cunoscut pentru produsele alimentare inovatoare și rețetele tradiționale savuroase.
Monitorizarea centralizată a operațiunilor - Cu serverul Nexus ERP implementat în cloud, datele și logurile de operare pot fi verificate instant pentru identificarea și soluționarea rapidă a problemelor din zeci de locații distribuite în toată țara.
implementat de KUBYNO SRL
01.04.2024LOVE FOR FOOD este o afacere 100% romaneasca, reunind brandurile Sara Pretzel, Sara Bistro, Famous Waffles și Thesaur Gourmet, cunoscut pentru produsele alimentare inovatoare și rețetele tradiționale savuroase.
Integrează sistemele - Nexus ERP integrează contabilitatea, gestiunea, sistemul operațional și raportarea managerială într-un singur sistem. Soluție unificată asigură o gestionare eficientă a resurselor și ofera o viziune de ansamblu asupra grupului.
implementat de NEXUS MEDIA s.r.l.
29.03.2024Compania pune la dispoziție cea mai bună și eficientă soluție de transport intern și internațional. Dispune de o flotă modernă și șoferi profesioniști ce au grija ca marfa să ajungă în maximă siguranță și într-un timp cat mai scurt la destinație.
S-a implementat soluția de contabilitate - transmiterea automată in e-factura, urmărirea leasing-urilor, a documentelor periodice specifice vehiculelor, a garanțiilor de execuție, înregistrarea diurnelor acordate salariaților si a sporurilor aferente
implementat de NEXUS MEDIA s.r.l.
29.03.2024Agenție de turism ce oferă pachete de servicii, zboruri, cazări, transferuri și asigurări de vacanță pentru orice destinație din lume. Atenție deosebită față de dorințele clienților, firma pune la dispoziție personal calificat și implicat.
Pachete de turism și aplicarea regimului marjei - cu posibilitatea de compensare între serviciile achiziționate de la furnizorii de turism și comenzile primite de la clienții finali. Urmărirea specificului activității, importul extraselor bancare.
implementat de NEXUS MEDIA s.r.l.
07.02.2024Societate privată cu capital integral străin ce desfășoară activități de import și distribuție de produse neferoase, hârtie și carton pentru industria tipografică și de ambalaje, precum și sfoară din polipropilenă pentru agricultură.
S-a implementat Nexus ERP în vederea depunerii declarației SAF-T. - Clientul și-a dorit implementarea unei soluții moderne care să îi permită generarea automată a declarației SAF-T și automatizarea proceselor privind e-factura/e-transport.
„Am ales sa schimbam un program cu care lucram de aproape 20 de ani. Sunt foarte multumita de alegerea facuta. Nexus ERP este un program de contabilitate integrat extrem de intuitiv, fapt pentru care am reusit sa-l implementam intr-un timp foarte scurt . Este un program prietenos cu operatorul, asa ca nu a creat probleme in a ne obisnui cu el. Acopera toate modificarile legislative, de la E-factura, E-transport pana la SAF-T, multe dintre tranzactii se pot automatiza. Sunt multumita de promptitudinea cu care se fac actualizarile legislative. Personalul extrem de receptiv la orice problema pe care o semnalezi, indiferent de metoda folosita(telefonic, e-mail, ticket). Pentru ceea ce face, raportul calitate/ pret este excelent.”
implementat de SOFT SYSTEMS SOLUTIONS SRL
14.12.2023BILANCIA este un lider european in domeniul importului si furnizarii de echipamente profesionale si accesorii pentru pregatirea, mentinerea si servirea preparatelor culinare si a bauturilor.
Integrarea intr-un singur flux a tuturor sucursalelor - Au fost integrate unitar toate procesele pornind de la comanda client, pana la punerea in functiune, urmarind tot fluxul rezervarilor, transferurilor comenzilor la furnizor si al livrarilor.
implementat de SOFT SYSTEMS SOLUTIONS SRL
14.12.2023AVI produce piese din materiale compozite pentru tramvaie, trenuri, metrouri, camioane, autobuze si locomotive. Activitatea companiei este orientata in trei divizii: AVI Industriale, AVI piscine si AVI Aircraft
Comanda->Aprovizionare->Productie->Livrare - ....patru cuvinte pentru fluxul implementat la AVI !
implementat de KUBYNO SRL
07.12.2023Servicii și consultanță financiar contabilă și fiscală, membru CECCAR și CCF, cu un portofoliu divers de clienți. Experiența în domeniul financiar contabil garantează o bună gestionare a afacerii, servicii de calitate, tarife accesibile și corecte.
Migrare in cloud. Gestionare Clienți Simplificată - Migrare implementare din server local în cloud (datapark.ro) pentru gestionarea eficientă a portofoliului de clienți ai firmei de contabilitate. Bază date comună, disponibilitate și securitate sporită.
implementat de KUBYNO SRL
07.12.2023Servicii și consultanță financiar contabilă și fiscală, membru CECCAR și CCF, cu un portofoliu divers de clienți. Experiența în domeniul financiar contabil garantează o bună gestionare a afacerii, servicii de calitate, tarife accesibile și corecte.
eFactura cu Nexus ERP în cloud - Migrarea serverului în cloud a simplificat procesul de implementare eFactura. Clienții firmei de contabilitate folosesc infrastructura centralizată, token virtual și transmitere automată a facturilor catre SPV.
implementat de SOFT SYSTEMS SOLUTIONS SRL
11.10.2023Util SPC detine peste 90% din piata de echipamente și utilaje de intralogistică (stivuitoare, transpaleți etc.), de la comercializare, inchiriere servicii postvanzare, service.
Integrarea tuturor proceselor economice intr-un singur flux - O implementare complexa specifica unei companii mari cu un numar mare de utilizatori. Integrarea API a tuturor aplicatiilor externe utilizate.
implementat de KUBYNO SRL
15.07.2023Companie producătoare, importatoare și distribuitoare de mobilier, cu sediul în Sibiu. Operăm o rețea de 9 magazine retail, distribuție prin agenți de vânzări, vânzare prin magazinul online. Asigurăm servicii complete consiliere, transport, montaj.
Declarația SAF-T pentru contribuabili mijlocii - Deși informațiile vehiculate în piață indicau costuri exorbitante și dificultăți în generarea declarației, aceasta s-a generat facil și în termen datorită implementării integrate a soluțiilor Nexus ERP în toate departamentele companiei.
implementat de NEXUS MEDIA s.r.l.
14.06.2023CALITEK GRUP este un contractor de servicii de execuție electromecanice premium care oferă experiența și resursele esențiale pentru a satisface cerințele proiectelor de astăzi. Oferă o gamă completă de servicii MEP printr-o echipă foarte competentă.
S-a implementat Nexus ERP în vederea depunerii declarației SAF-T. - Clientul și-a dorit implementarea unei soluții moderne care să îi permită generarea automată a declarației SAF-T.
implementat de NEXUS MEDIA s.r.l.
26.04.2023Situată în topul producătorilor de confecții textile din România, societatea este una dintre cele mai mari și mai avansate din punct de vedere tehnologic fabrici de confecții de la noi și un partener de încredere pentru multe branduri internaționale.
Implementare ERP în vederea depunerii SAF-T - Clientul și-a dorit implementarea unei soluții moderne care să îi permită generarea automată a declarației SAF-T.
implementat de NEXUS MEDIA s.r.l.
13.03.2023Compania Ștefana are o experiență de peste 20 de ani în furnizarea și livrarea echipamentelor de lucru și protecție la nivel național și internațional, oferind o gamă foarte variată de articole, inclusiv inscipționare și personalizare la cerere.
Integrare activități într-un singur soft - Am preluat în Nexus toate domeniile de activitate ale firmei: producție, distribuție, vânzare în magazine proprii. Am stabilit un flux de lucru corect pentru transferul între conturi, facturare, analiză.
implementat de NEXUS MEDIA s.r.l.
05.03.2023JRO Masini de Cusut Industriale oferă servicii de consultanţă tehnică şi tehnologică, școlarizare pentru utilajele şi echipamentele comercializate și service utilajele aflate în garanţie și post garanţie,
Reorganizare stocuri și asamblare echipamente - Componentele provin din achiziții externe, de la furnizori tradiționali, cu cheltuieli ce se includ în prețul de stoc, ulterior acestea fiind asamblate în baza comenzilor specifice de la clienți.
implementat de NEXUS MEDIA s.r.l.
23.02.2023SABS, companie IT românească înființată în 2004 în Iași, este specializată în dezvoltarea software În decursul celor aproape două decenii de activitate, compania a livrat soluții software personalizate către multinaționale din întreaga lume.
Securizarea accesului la datele financiare - Datorită tehnologiei SQL utilizate de Nexus, a fost posibilă atingerea obiectivelor ce țin de securitatea informației prin mutarea bazelor de date pe un server propriu ce respectă standardul ISO270001:2022.
implementat de NEXUS MEDIA s.r.l.
23.02.2023CONT EXPERT TERCIU SRL firmă de ce prestează servicii de contabilitate si audit financiar consultanță în domeniul fiscal în județul Botoșani.
Generarea declarațiilor fiscale prin ServConta - Firma a ales să ofere servicii de contabilitate prin achiziția licenței de Nexus ERP. Utilizând ServConta are acces la bazele de date ce aparțin clienților în timp real de pe propriul dispozitiv.
implementat de NEXUS MEDIA s.r.l.
03.02.2023Cu peste 22 de ani experiență, SERV MIR SRL are ca obiect de activitate vânzarea și distribuția de materiale de construcții pe raza județului Botoșani. Marfa este comercializată atât cu amănuntul cât și cu ridicata.
Integrarea proceselor comerciale - Prin implementarea soluției Nexus ERP și Easy Retail, transferul scriptic de marfă și comercializarea se realizează mult mai facil. Având situația stocurilor și vânzărilor în timp real.
implementat de NEXUS MEDIA s.r.l.
21.11.2022Mario Star este o companie națională ce activează in domeniul jocurilor de noroc si pariurilor, având peste 50 de puncte de lucru în țară.
Cum urmărim profitabilitatea centrelor de cost? - Am facilitat preluarea tuturor informațiilor din platforma online legată de încasări și plăți zilnice (SIZ) pe puncte de lucru conform legislației aferente și am configurat analiza pe centrele de profit
implementat de NEXUS MEDIA s.r.l.
19.09.2022Prima Sementi SRL are ca principal obiect de activitate distribuția unei game diversificate de semințe, pesticide si a altor produse pentru agricultura. Compania deține un portofoliu de peste 1200 clienți activi – persoane juridice.
Integrarea și automatizarea proceselor comerciale - Clientul a ales utilizarea aplicațiilor mobile și a soluțiilor backoffice pentru integrarea și automatizarea fluxurilor de intrare și ieșire, obținând flexibilitate in gestiunea relațiilor comerciale.
implementat de NEXUS MEDIA s.r.l.
31.08.2022Firma Metchim Trade SRL are ca obiect principal de activitate Comerțul cu ridicata al cerealelor, semințelor, furajelor și tutunului neprelucrat. Firma realizează și operațiuni de import-export cu cereale.
S-a implementat Nexus ERP în vederea depunerii declarației SAF-T. - Clientul si-a dorit implementarea unei soluții care sa ii permită generarea automată a declarației SAF-T.
implementat de NEXUS MEDIA s.r.l.
20.07.2022Autopit distribuie piese auto, consumabile și accesorii pentru autovehicule - profesionalismul și experiența în vânzarea, identificarea corectă a pieselor, promptitudinea și seriozitatea au consacrat poziția pe piața locală.
Punct de lucru nou integrat cu platforma de comerț electronică - Configurarea unei noi gestiuni de vânzare și setările adiacente pentru o funcționare corectă. Totul integrat cu o platformă de comerț electronic specifică activității de vânzare piese auto
implementat de NEXUS MEDIA s.r.l.
14.07.2022Firma ce are drept activitate comercializarea hranei pentru animale de companie către revânzători. Compania comercializează produsele atât prin livrare la adresa clientului cât și din cadrul depozitului propriu.
Automatizarea proceselor comerciale - Au fost implementate următoarele soluții Nexus ERP, SFA Online și Facturare Online. Astfel intrările și ieșirile sunt operate cu ușurință atât de la sediu cât și de pe teren
implementat de NEXUS MEDIA s.r.l.
07.07.2022Echipa Primetal vine în ajutorul tău atunci când ai nevoie de produse metalurgice de calitate la un raport calitate – preț optim.
Obținerea automată a codului UIT în Avize de însoțire marfă la terți - Am implementat asistentul pentru declararea automată în sistemul E-transport și obținerea codului UIT în Aviz de însoțire marfă la terți.
implementat de NEXUS MEDIA s.r.l.
04.07.2022Prezent pe piața din România de aproape 30 de ani, domeniul principal al clientului este reprezentat de extracția, sortarea și transportul agregatelor minerale.
Obținere automată cod UIT la validare aviz - Avizele validate din Nexus au automat codul UIT completat. Codul se obține automat prin conectare la serverele ANAF fără să mai fie necesară intervenția operatorului.
implementat de NEXUS MEDIA s.r.l.
17.05.2022Magazinele Vagabond oferă o altfel de viziune asupra experienței de a cumpăra și te proiectează într-un ambient unde aparențele nu mai contează, iar totul este creat în serie limitată.
Implementare sistem One Stop Shop (OSS) - Configurarea aplicatiei ERP backoffice pentru a inregistra corect facturile de client catre parteneri neplatitori de TVA din UE. Totodata au fost configurate si rapoarte de verificari in modulul facturi clienti
implementat de NEXUS MEDIA s.r.l.
23.03.2022Companie recunoscută la nivel local, promovează un concept care reunește trăsăturile unei cofetării clasice cu cele a unei patiserii franțuzești regasindu-se si specialități de panificație.
Centralizator comenzi trimis automat pe mail - Au fost configurate seturi de rapoarte pe modulul de comenzi clienti astfel incat responsabilul de productie primeste la ora stabilita informatiile de care are nevoie, direct pe email.
implementat de NEXUS MEDIA s.r.l.
23.03.2022Activitatea principala este reprezentata de comercializarea materialelor de constructii. Acestia se adreseaza atat persoanelor fizice dar si juridice avand o gama diversificata de articole.
Eliberare bonuri fiscale de pe teren - Am implementat aplicatia Online Facturare, creand posibilitatea de adaugare/tiparire de facturi si bonuri fiscale cu ajutorul mobilului. Facturile se pot trimite pe mail sau tipari pe casa de marcat integrata.
implementat de NEXUS MEDIA s.r.l.
16.03.2022DDI oferă servicii complete în vederea furnizării, utilizării şi autorizării instalaţiilor de radiologie dentară din cabinetele stomatologice, cât şi importă şi distribuie accesorii şi consumabile dentare de la furnizori internaţionali de renume.
Implementare soluție contabilă pentru întreaga activitate a societății, ce cuprinde importuri, vânzări en-gros și en-detail, distribuție cu ajutorul agenților. - Declarațiile fiscale (inclusiv D112 pentru salarii) se întocmesc și depun automat din Nexus
implementat de NEXUS MEDIA s.r.l.
23.02.2022Salon Provider este singurul Magazin Online cu un mix de 100 branduri profesionale unic in Romania din categoria Makeup, Par si Produse de Skincare Kbeauty.
Integrare platforma magazin online cu Nexus ERP - Platforma este integrata in totalitate pe fluxul de lucru actual: adaugare/modificare articole, verificare stocuri produse, inregistrare facturi clienti, import incasari curieri.
implementat de NEXUS MEDIA s.r.l.
23.02.2022Înființată în anul 2005, în mun. Chișinău, Republica Moldova, ajunge la finele anului 2021 în prezența a 2500 m2 de producție, peste 250 de angajați si 27 ateliere de cofetărie artizanală proprii.
Urmărire prețuri de achiziție mărfuri cu alertă pentru fluctuații - Am dezvoltat în Nexus aprobări pentru fluctuațiile de prețuri la mărfuri, astfel încât doar anumite persoane pot aproba documentele introduse, după o scurtă verificare a mailului primit
































