6 Noi. 2018

Un concept TaxCamp în continuă evoluție, la fel ca Nexus ERP!

Organizator: Horațiu Hagiu.
Pagina oficiala a evenimentului: www.taxcamp.ro
Locatie: hotel Rozmarin Predeal: www.hotelrozmarin.ro

În perioada 1-4 noiembrie, la hotelul Rozmarin din Predeal, Horațiu Hagiu & AscellisTeam ne-au arătat că, chiar dacă ți se pare că ai ajuns la limita de sus, chiar dacă toți ți-au spus la ediția anterioară că a fost cea mai bună organizare posibilă, că lectorii au fost la nivel maxim, că participanții au socializat până la transformarea din necunoscuți în buni prieteni, că distracția a fost mai ceva decât într-o tabără studențească, că ai găsit cea mai bună combinație de locație, tematică și parteneri, chiar dacă ai ridicat maxim mâna, sigur se poate mai mult!!!

A fost mai mult decât se poate. A fost TaxCamp ediția #17!

Lectorii de top au reușit să conecteze cei peste 100 de participanți la teme de actualitate din contabilitate și fiscalitate. Au transferat participanților din experiența, expertiza și charisma lor: Elena Stoian, Emilia Iordache, Valentina Saygo, Ionuț Ștefan, Florin Dobre, Adrian Bența, Cristi Rapcencu și Horațiu Hagiu. S-a discutat despre: modificările legislative și obligațiile privind vânzările cu amănuntul, inventarierea patrimoniului, instrumente de creștere a retenției de personal, ultimele modificări în materie de TVA, contabilitatea și fiscalitatea cheltuielilor angajate și inventarierea terților, tratamentul fiscal al tranzacțiilor pe Amazon precum și alte teme de actualitate, cu impact imediat în activitatea profesioniștilor în contabilitate și fiscalitate.

Și, pentru că tematica principală a ediției #17 TaxCamp a fost dezvoltarea personală, Alin Comșa ne-a oferit o lecție emoționantă de Leadership Personal. Și nu o lecție cu exemple din cărți sau mari lideri de peste ocean. O lecție de “Leadership în viziune românească”, extrasă din seva a 10 autentici lideri români. Să fi ignorat toți lectorii, toată distracția și socializarea, plimbarea la munte, ieșirea din cotidian … și să fi fost prezent în sală doar la cursul lui Alin Comșa …. tot te-ai reîntoarce la TaxCamp pentru a-l reîntâlni.

Alexandru Bordea, fondator al programului Infospeed, trainer în dezvoltarea gândirii complexe, citirii rapide și memorării creative a cedat participanților cheia citirii și învățării rapide. La cât de complexă și schimbătoare este legislația fiscală, la cât de multe trebuie să înveți pentru a fi în pas cu avansul tehnologiei, un astfel de instrument iți dă speranțe că vei reuși să memorezi măcar un mic procent din articolele de lege prezentate cu atâta naturalețe de lectorii evenimentului.

Socializarea și colaborarea, implicarea participanților au atins un maxim absolut (până la următorul maxim). Ideea de a grupa participanții în echipe, de a da teme de lucru cu premii consistente a mobilizat TaxCamp-erii în cea mai inedită demonstrație de profesionalism si altruism, dar si dovada unor talente ascunse. Toți cei implicați au câștigat experiență și prietenii, dar și invitații gratuite la următoarele evenimente TaxCamp. Liliana Balaban, unul dintre “prietenii Nexus ERP” este câștigătoarea locului la TaxCamp #18 oferit de Nexus.

Evenimentul a fost susținut de parteneri precum: programul de facturare SmartBill, IdeaLeasing, cosmeticele Seventeen, casele de marcat Daisy, sucurile Pfaner, platforma Termene.ro, declarații fiscale și SPV 4Secunde, salatele Eisberg, autodeals A2Z Garage, cafea Teto, vinurile Jidvei, auto Nissan, cocktailurile Metaxa, vinul de mure Abund Berry, prăjiturile TheSlice, Mellisimo și Bumbas Electric.

Ne-am întrebat la această ediție TaxCamp, dacă Nexus ERP este un program de contabilitate?, mai exact, daca este doar un program de contabilitate. Nexus ERP a avut o evoluție constantă de mai bine de 20 de ani, este mereu în pas cu tehnologia și cu cerințele pieței, mereu atent la ceea ce are nevoie și îl ajută pe utilizatorul final, orientat spre modernizare si automatizare.

Au fost punctate principalele componente Nexus ERP pentru Contabilitate, Gestiune, Trezorerie, Mijloace Fixe, Raportare managerială și contabilă, componentele specializate pentru Hr&Payroll, Retail si HoReCa, modulele specializate pe diverse domenii de activitate (Producție, Analiză, Parc Auto, Service Auto, Gestiune Agricolă, Case de expediții, GDPR, etc…).

Pentru că lumea se schimbă, pentru că accesul rapid la informație, comunicarea facilă, interconectarea între sisteme, creșterea gradului de automatizare nu mai sunt doar în categoria Aș vrea și eu ci au intrat în categoria Trebuie să am asta, Nexus ERP s-a păstrat consecvent tendinței de modernizare și a dezvoltat Aplicații Web&Mobile pentru acele funcții ale aplicației de care ai nevoie online:

  • Rapoarte Online iți dă acces instant, de oriunde și oricând la orice raport din Nexus ERP.
  • Pontaj Online – pentru întocmirea pontajelor online și transferul automat către aplicația de salarizare
  • Cont Hr - cont personal al salariatului, în care acesta are acces, de pe telefonul mobil, la Fluturașii de salarii, adeverințe, cereri de concediu, dosarul de personal
  • ContClient.ro – un SPV al fiecărui client, de unde își poate lista facturile, fișa de client, istoricul plăților. O funcție importantă este posibilitatea de plata cu cardul – cu impact semnificativ în creșterea gradului de încasare a clienților
  • Web SFA - pentru preluarea comenzilor agenților de vânzări, facturare, încasare, emitere bon fiscal online
  • Foto Konta – aplicație pentru preluarea și arhivarea, la timp și organizat a documentelor primare în contabilitate

Și mai mult, pe lângă complexitatea modulelor aplicație, pe lângă aplicațiile Web&Mobile, Nexus ERP are instrumente puternice pentru Automatizare, Monitorizare și Control, cum ar fi:

  • Avertizări - pentru a fi informat instant cu tot ceea ce este important pentru tine
  • Fluxuri de aprobări - pentru a nu înregistra în sistem documente care nu respectă regulile impuse
  • Sistem de arhivare electronică - pentru acces instant la sursa înregistrărilor contabile
  • Dosarul Contabil - pentru automatizarea generării rapoartelor, depunerii declarațiilor și accesului în SPV
  • Import de date și integrare cu alte sisteme – import din Excel în orice modul al programului, integrare prin API cu alte sisteme, O funcționalitate nouă este importul de extrase de cont, proces în care sistemul învață ce înseamnă fiecare tip de tranzacție, identifică partenerii și asociază facturile.

Horațiu Hagiu, aflat în proces de implementare a Nexus ERP în propria firmă, a catalogat aplicația ca o nebunie, un instrument care, odată implementat și configurat corect, te ajută să rezolvi cel puțin 80% din problemele unei firme. Alți participanți l-au catalogat ca un 3 in 1 al programelor de contabilitate. Noi spunem că este cel care ne ajută să răspundem cu Da, se poate in Nexus! la cele mai multe întrebări ale clienților.

Da, se poate in Nexus! Da, se poate la TaxCamp!