Pentru a limita riscul de a vizualiza sau manipula alte date din dosarul contabil (recipise la declaratii, extrase, etc.), începând cu versiunea 24 s-au creat module separate pentru "Solicitari SPV e-Factura" și pentru "Mesaje SPV e-Factura".
Informațiile din cadrul celor două module sunt afișate pentru societatea curentă, accesul fiind permis pe bază de drepturi.

Trimiterea solicitarilor către SPV ANAF și descărcarea mesajelor aferente este permisă doar utilizatorilor care au drept de "Scriere" în modulele aferente.
Pentru autentificare in SPV se poate utiliza una din variantele:
- Certificatul calificat (setat pe utilizatorul curent, necesită introducerea token-ului fizic pentru semnatura digitala);
- Tokenul OAuth propriu (în cazul în care este obținut pentru utilizatorul curent);
- Token OAuth implicit (pentru utilizatorul setat în dosarul contabil pentru e-Factura)

În cazul în care pe dosarul contabil este setată o întarziere la trimiterea automată a solicitărilor, dar în intervalul respectiv de timp se dorește totuși trimiterea unei facturi către SPV, se poate realiza acest lucru prin intermediul itemului "Trimit solicitare forțat către SPV ANAF" disponibil la click dreapta pe solicitare.

Mesajele SPV e-Factura care sunt aferente facturilor de client (cu tip "FACTURA TRIMISA") sunt marcate automat la descărcare ca fiind procesate (întrucât nu mai necesită intervenție).
Pentru mesajelele aferente facturilor de furnizor (cu tip "FACTURA PRIMITA") câmpul "PROCESAT" reprezintă faptul că o factură s-a înregistrat în modulul Facturi furnizori (prin asistent sau manual). Astfel, la descărcarea mesajelor de acest tip, campul "Procesat" va veni implicit debifat. La importul facturilor de furnizor utilizand asistentul, se vor marca automat ca fiind procesate, mesajele aferente facturilor importate. Marcarea unui mesaj ca procesat are ca efect excluderea din asistentul de import.
Se poate opta pentru marcarea manuală de către utilizator a unui mesaj și în cazul în care acesta a adăugat manual factura de furnizor și dorește să nu mai vadă evidențiat mesajul SPV în modul. Acestea vor putea fi diferențiate de restul prin intermediul câmpului "Detalii Nexus" care va afișa "Factura neprocesata de la XYZ".

La data de 21 Februarie 2024 a fost rezolvată solicitarea de dezvoltare Module noi pentru solicitari si mesaje SPV e-Factura prin crearea unei noi funcţionalităţi în aplicaţia Nexus ERP, produsul/licenţa Nexus ERP şi modulul Solicitari SPV ANAF.

Această funcţionalitate nouă o veţi putea găsi şi utiliza în aplicaţie după instalarea update-ului cu numărul 24.4. Acest update este posibil, ca la data prezentei notificări, să nu fie încă disponibil pentru descărcare şi instalare.

Pentru descărcarea update-ului vă rugăm să accesaţi site-ul nostru www.download.nexuserp.ro, iar pentru informaţii privind modul de instalare a unui update vă rugăm să accesaţi articolul din manualul online al aplicaţiei Kit-uri, update-uri şi patch-uri.

| v.24.4 | Nexus Media