29.10.2021 | ERP | 5631

În perioada curentă utilizarea unui soft este o practică frecventă. Ca utilizator final nu ne punem problema dacă acesta a fost achiziționat sau dacă doar am primit dreptul de utilizare, însă din punct de vedere fiscal acest aspect necesită o analiză mai amănunțită.

Prin urmare, în cazul unui transfer parțial al dreptului de autor asupra unui software, suma care trebuie plătită este o redevență dacă primitorul dobândește dreptul de a utiliza acel software, astfel încât lipsa acestui drept constituie o încălcare a dreptului de autor. Exemple de astfel de tranzacții sunt transferurile de drepturi de a reproduce și distribui către public orice software, precum și transferurile de drept de a modifica și a face public orice software.

În analiza caracterului unei tranzacții care implică transferul de software nu se ține cont de dreptul de a copia un program exclusiv în scopul de a permite exploatarea efectivă a programului de către utilizator. În consecință, o sumă care trebuie plătită nu este o redevență dacă singurul drept transferat este un drept limitat de a copia un program, în scopul de a permite utilizatorului să-l exploateze. Același rezultat se aplică și pentru drepturi de rețea sau site, în care primitorul obține dreptul de a face multiple copii ale unui program, exclusiv în scopul de a permite exploatarea programului pe mai multe computere sau în rețeaua primitorului.

În cazul unei tranzacții care permite unei persoane să descarce electronic imagini, sunete sau texte, suma care trebuie plătită nu este redevență dacă folosirea acestor materiale se limitează la drepturile necesare pentru a permite descărcarea, stocarea și exploatarea computerului, rețelei sau a altui echipament de stocare, operare sau afișare a utilizatorului. În caz contrar, suma care trebuie plătită pentru transferul dreptului de a reproduce și a face public un produs digital este o redevență.

Se consideră redevență plata făcută în scopul acordării dreptului de folosință a dreptului de autor asupra unui produs digital ce este descărcat electronic. Aceasta ar fi situația unei edituri care plătește pentru a obține dreptul de a reproduce o fotografie protejată de drept de autor pe care o va descărca electronic în scopul includerii ei pe coperta unei cărți pe care o editează. În această tranzacție, motivația esențială a plății este achiziționarea dreptului de a folosi dreptul de autor asupra produsului digital, adică a dreptului de a reproduce și distribui fotografia, și nu simpla achiziție a conținutului digital.

Cadrul legal pentru recunoașterea redevențelor

Prin urmare, pornind de la exemplele anterioare, mai jos avem cadrul legal pentru spețele care pot fi considerate redevențe.

Se consideră redevență conform art. 7, pct. 36 din Legea nr. 227/2015 plățile de orice natură primite pentru folosirea ori dreptul de folosință al oricăruia dintre următoarele:

1. drept de autor asupra unei lucrări literare, artistice sau științifice, inclusiv asupra filmelor, benzilor pentru emisiunile de radio sau de televiziune, precum și efectuarea de înregistrări audio, video;
2. dreptul de a efectua înregistrări audio, video, respectiv spectacole, emisiuni, evenimente sportive sau altele similare, și dreptul de a le transmite sau retransmite către public, direct sau indirect, indiferent de modalitatea tehnică de transmitere - inclusiv prin cablu, satelit, fibre optice sau tehnologii similare;
3. orice brevet, invenție, inovație, licență, marcă de comerț sau de fabrică, franciză, proiect, desen, model, plan, schiță, formulă secretă sau procedeu de fabricație ori software;
4. orice echipament industrial, comercial sau științific, container, cablu, conductă, satelit, fibră optică sau tehnologii similare;
5. orice know-how;
6. numele sau imaginea oricărei persoane fizice sau alte drepturi similare referitoare la o persoană fizică.

Nu se consideră redevență:

1. plățile pentru achiziționarea integrală a oricărei proprietăți sau a oricărui drept de proprietate asupra tuturor elementelor menționate la alin. (1);
2. plățile pentru achizițiile de software destinate exclusiv operării respectivului software, inclusiv pentru instalarea, implementarea, stocarea, personalizarea sau actualizarea acestuia;
3. plățile pentru achiziționarea integrală a unui drept de autor asupra unui software sau a unui drept limitat de a-l copia exclusiv în scopul folosirii acestuia de către utilizator sau în scopul vânzării acestuia în cadrul unui contract de distribuție;
4. plățile pentru obținerea drepturilor de distribuție a unui produs sau serviciu, fără a da dreptul la reproducere;
5. plățile pentru accesul la sateliți prin închirierea de transpondere sau pentru utilizarea unor cabluri ori conducte pentru transportul energiei, gazelor sau petrolului, în situația în care clientul nu se află în posesia transponderelor, cablurilor, conductelor, fibrelor optice sau unor tehnologii similare;
6. plățile pentru utilizarea serviciilor de telecomunicații din acordurile de roaming, a frecvențelor radio, a comunicațiilor electronice între operatori;

Calculul impozitului pe redevență

Nerezidenții care obtin din România venituri impozabile din redevențe plătite de un rezident, au obligația de a plăti impozit conform prevederilor Codului fiscal, coroborate cu cele al convențiilor de evitare a dublei impuneri încheiate de statul român.

Veniturile de natura redevențelor care provin din România (considerat statul sursa) sunt exceptate de la plata impozitului dacă beneficiarul efectiv al sumelor este o întreprindere din alt stat membru sau un sediu permanent al unei întreprinderi dintr-un stat membru situat în alt stat membru.

Prevederile privind neimpunerea veniturilor de natura redevențelor în România se aplică numai atunci când:

• societatea din statul membru are una din formele de organizare prevazute la art. 263, lit. r) din Legea nr. 227/2015;
• societatea este considerata ca fiind rezidenta, conform legislatiei fiscale din acel stat si nu este considerată, în înțelesul convenției de evitare a dublei impuneri pe venit si pe capital încheiată cu România ca fiind rezidentă în scopul impozitării în afara Comunitații;
• este supusă unuia dintre impozitele prevazute la art. 258, lit. a) din Legea nr. 227/2015, fără a fi scutită de impozit;
• întreprinderea deține la societatea din România participații pentru o perioadă neîntreruptă de cel puțin 2 ani.

Îndeplinirea tuturor condițiilor de mai sus trebuie dovedită la data plații redevențelor prin prezentarea certificatului de rezidență fiscală.

În situația în care persoana straină rezidentă nu îndeplinește condițiile de asociere mai sus prezentate, atunci va fi impozitată în România conform prevederilor pct. 18 din normele metodologice aprobate prin HG nr. 1/2016 in sensul ca dispozițiile alin. (2) ale art. 12 "Redevențe" din Convenția de evitare a dublei impuneri privind impozitarea în țara sursa, se aplică cu prioritate de țara noastră.

Ca urmare, dacă persoana juridică straină prezintă certificatul de rezidență fiscală la data primirii veniturilor din redevențe atunci se poate află în urmatoarele două cazuri:

• venitul este scutit de la impunere dacă societatea îndeplineste condițiile de participare la capitalul societații din România pentru o perioadă de cel puțin 2 ani, este o societate plătitoare de impozit pe profit și are una din formele de organizare prevazute la art. 263,
• venitul din redevențe se impozitează cu 5% dacă nu îndeplinește aceste cerinte.

Certificatul de rezidență fiscală prezentat în cursul anului în care se fac plățile este valabil și în primele 60 de zile calendaristice din anul următor, dacă nu se schimbă condiția de rezidență.

În cazul în care s-au făcut rețineri de impozit care depășesc cotele din convenția de evitare a dublei impuneri, suma impozitului reținut în plus se restituie.

Pentru orice venit plătit, impozitul ce trebuie reținut în România este impozit final.

În situația în care sunt cote diferite de impozitare în legislația internă (16% sau neimpozitare) sau în convențiile de evitare a dublei impuneri (5%), se aplică cotele de impozitare mai favorabile.

Pentru aplicarea prevederilor convenției de evitare a dublei impuneri și a legislației Uniunii Europene, nerezidentul are obligația de a prezenta plătitorului de venit, în momentul realizării venitului, pe lângă certificatul de rezidență fiscală eliberat de către autoritatea competentă din statul său de rezidență, o declaratie pe propria raspundere în care se indică îndeplinirea condiției de beneficiar în situația aplicării legislației Uniunii Europene.

În momentul prezentării certificatului de rezidență fiscală și, după caz, a declarației prin care se indică calitatea de beneficiar se aplică prevederile convenției de evitare a dublei impuneri sau ale legislației Uniunii Europene si se face regularizarea impozitului în cadrul termenului legal de prescripție.

În condițiile în care nu se primește Certificat de rezidență fiscală impozitul pe venitul nerezidenților se reține la sursă din valoarea facturii primite.

Impozitul reținut se declară prin formularul 100 până la la data de 25 a lunii următoare celei în care s-a plătit venitul.

În condițiile în care impozitul pe venitul nerezidenților nu s-a reținut la sursă, iar societatea a achitat integral factura furnizorului extern, atunci impozitul pe venit se determină prin procedeul sutei mărite.

---