| Facturare | 1415
În acest articol vom vorbi bineînţeles despre beneficiile aduse de utilizarea produselor Nexus şi cum fluxul de lucru şi integrarea între produse nu numai că uşurează şi simplifică utilizarea lor, dar şi aduce o serie de beneficii importante la care poate nici nu ne-am gândit până acum.
Ce este facturarea online şi mobilă?
Facturarea mobilă este o modalitate simplificată de a ne factura clienţii utilizând un smartphone şi care se adresează echipei noastre mobile de vânzări. Chiar dacă în aplicaţie modul de operare a fost simplificat la maxim, în procesul de facturare au fost păstrate toate politicile de vânzări stabilite în ERP.
Facturarea online înseamnă că aplicaţia de pe smartphone lucrează conectată direct la serverul de baze de date al ERP-ului. Adică accesarea informaţiilor se face în timp real şi, la fel, salvarea în baza de date a facturilor, a încasărilor, a actualizării stocurilor vândute se face instant.
Emiteţi facturi cu Nexus Facturare Online
Probabil că atât echipele de vânzări, cât şi proprietarii de întreprinderi mici au mai tot timpul cu ei un smartphone. Acum putem trimite și gestiona facturile prin aplicația de facturare mobilă integrată cu ERP-ul, ceea ce face mai ușoară ca niciodată această activitate.
Imediat ce terminăm o lucrare sau livrăm produsele comandate, putem trimite o factură digitală de pe telefonul nostru, indiferent unde ne aflăm. Nu este nevoie să așteptăm până când ne aflăm la un PC sau să trimitem facturi pe hârtie prin curier.
Firme cu servicii de contabilitate
Dacă suntem o firmă care prestează servicii de contabilitate şi oferim clienţilor noştri o astfel de aplicaţie de facturare mobilă, nu va mai trebui să introducem noi manual facturile în baza de date.
Începând cu anul 2022 puteţi primi cadou o licenţă Nexus Facturare Online pentru fiecare licenţă Nexus ERP pe care o aveţi deja achiziţionată.
Trebuie doar să completaţi formularul de mai jos până la data de 31.12.2021.
Vă mulţumim!
Beneficii ale facturării online şi mobile
- Integrare 100% cu ERP-ul - aceasta înseamnă că tot ce am operat şi configurat deja în ERP este disponibil şi în aplicaţia mobilă, iar noi vom lucra direct şi în timp real cu soldurile clienţilor, disponibilitatea stocurilor şi politica de preţuri şi de vânzare. Nu va trebui să introducem din nou produse, clienţi, etc; nu va trebui sa importăm şi să exportăm date între aplicaţii, etc.
- Hosting web gratuit - serverul web de hosting al aplicaţiei www.facturare.nexusapp.eu este oferit gratuit de către Nexus Media. Aici sunt asigurate atât lucrul cu versiuni multiple ale aplicaţiei, siguranţa oferită de un datacenter profesional, cât şi securizarea conexiunilor prin certificate SSL.
- Modul de încasare numerar - aplicaţia dispune de un modul de încasare a facturilor - atât a facturilor curent emise, cât şi a facturilor aflate în sold. Repartizarea plăţilor pe facturi se poate face automat sau manual.
- Încasarea online cu cardul - odată emisă o factură, clientul nostru va primi o factură digitală (pdf) pe email cu un link de plată și acesta poate plăti online factura de oriunde s-ar afla. Pentru a include link-uri de plată în facturi va trebui să folosim aplicaţia web ContClient şi să avem un contract cu un procesator de plăţi agreat.
- Vom fi plătiți mai repede — dacă folosim metoda de încasare cu numerar comunicarea directă cu clienţii noştri şi oferirea pe loc a facturii şi a chitanţei va conduce în majoritatea cazurilor la încasarea imediată, iar în cazul în care folosim şi metoda de încasare online cu cardul vom creşte si mai mult gradul de încasare imediată a facturilor.
- Economisim timp — Creem și transmitem rapid şi direct de la client facturi și nu mai pierdem ore întregi ulterior pentru a factura după notiţe.
- Convenabil pentru clienți — Clienții noştri pot plăti cu ușurință și în siguranță facturile ori cu numerar ori online cu cardul de pe telefoanele sau desktopurile lor. Dacă preferă să plătească prin efecte comerciale, le putem înregistra cu ușurință şi acest tip de plata în sistem.
- Ușor de gestionat — urmărim care facturi au fost plătite și care înregistrează solduri restante. Cu aplicaţia de facturarea mobilă, avem implicit organizate facturile după mai multe criterii: facturi în lucru, facturi validate şi facturi în sold.
- Bonuri fiscale — clienţii noştri pot fi atât persoane juridice, cât si persoane fizice, iar Nexus Facturare Online poate înregistra şi vânzări cu bon fiscal şi să tipărească bonuri pe case de marcat fiscale portabile (bluetooth). Mai mult, la vânzarea cu bon fiscal transferul de marfă din Ridicata în Amănuntul se face automat.
- Consultarea stocurilor — putem interoga stocurile gestiunii pe care aplicaţia a fost setată. Atunci când ne aflăm la un client putem să-i oferim acestuia informaţii corecte despre produsele pe care poate să le comande.
- Trimitem notificări — dacă avem facturi neplătite sau restanţe putem trimite cu ușurință notificări pe email clienților, direct de pe dispozitivul mobil pentru a-i invita să-și plătească facturile.
- Căutare simplă — interfaţa de facturare este centrată pe client, o dată căutat, găsit şi selectat un client putem atât să adăugăm o nouă factură, cât şi să căutăm, să consultăm, să încasăm, să tipărim sau să trimitem prin email o factura existentă.
Acest formular a expirat
Solicitările vor fi primite de către Nexus Media până la 31 decembrie 2021.
În luna ianuarie consultantul dumneavoastră va adăuga licențele în contul dumnevaosatră de client și vi se vor transmite codurile de activare.
Vă mulțumim pentru alegerea făcută!